Noua echipă a internaționalului român se bazează pe un sistem de scouting impresionant, cu ajutorul căruia dă lovituri importante pe piața transferurilor.
În nord-estul Italiei, la doi pași de Slovenia, o echipă mică de fotbal și-a deschis o tiparniță de bani. Udinese și-a creat de-a lungul timpului o rețea excelentă de scouteri, al cărei produs final înseamnă mulți bani în conturile clubului. Strategia e „cumpără ieftin și vinde scump”, iar italienii o pun în aplicare la perfecție. Torje e chiar o excepție, putând urca pe podiumul celor mai scumpe achiziții din istoria clubului. Când te lupți cu Inter, Milan sau Juventus și ești o echipă mică, e cam greu să concurezi cu titanii din Serie A pentru vreun jucător. Trebuie să-ți stabilești alte strategii.
E drumul pe care a ales să meargă Udinese, din 1986, când a fost preluată de familia Pozzo. Și-a perfecționat în timp o rețea de scouting care rivalizează cu cea a lui Arsenal. La Udine, goana după bogăție vizează tot „diamantele neșlefuite”, dar diferă locul în care se fac „săpăturile”. „Când cluburile mari au pus ochii pe un jucător, înseamnă că noi suntem out”, a explicat strategia Fabrizio Larini, directorul sportiv al lui Udinese, în presa engleză. Cum scouterii granzilor se calcă pe picioare în Argentina, Brazilia, Franța sau Portugalia, Udine preferă ligi mai puțin „vizibile”. Chile, Danemarca, Slovenia… sau România. Laborator video plus scouteri
Larini și Gino Pozzo, fiul patronului, rezident în Barcelona, sunt capii rețelei, dar parte esențială a sistemului e un adevărat laborator video, care înregistrează 24 de ore din 24 meciuri din majoritatea ligilor de fotbal din lume! „Întotdeauna există cineva care urmărește o partidă”, continuă Larini.
Cum funcționează totul? Jucătorii sunt recomandați de o rețea de scouteri, mulți locali conduși de cinci supervizori. După ce apar anumite „nume”, DVD-urile din laborator sunt verificate, apoi se fac și deplasările scouterilor mai importanți pentru „supervizare”. Nu există o perioadă de timp specifică, în care un transfer se poate materializa sau nu, sunt mulți factori de care depinde, dar pentru Udinese important e feed-back-ul pozitiv din partea scouterilor. „Pe Torje l-au urmărit din iarnă, de mai multe ori, mai mulți scouteri, iar în câteva rânduri nu știam că sunt în tribună. Au ca regulă să fie prezenți la trei meciuri consecutive, pentru a urmări evoluția sau involuția jucătorului”, ne-a povestit Cristi Opria, impresarul care a negociat transferul lui Torje.
Torje, un transfer „scump”
Sanchez e doar ultimul rezultat al unui sistem sănătos. Ochit la 16 ani la echipa chiliană Cobreloa, cumpărat rapid de Udinese pe o sumă mică, împrumutat o perioadă la alte grupări pentru rodaj, apoi vândut pe o căruță de bani.
Dacă toate clauzele contractului său vor fi respectate, Torje e printre cei mai scumpi jucători aduși de Udinese. Dar și Fiore, și Quagliarella, luați pe mai mulți bani decât românul, s-au dovedit până la urmă „afaceri” pentru gruparea de pe „Friuli”. Dacă își vede de treabă, iar algoritmul se respectă, pe Torje îl așteaptă în câțiva ani un transfer la o echipă mai mare. Și pe mai mulți bani.
„Din România cu fantezie: Torje a debutat la 16 ani, a ajuns la echipa națională… Udinese a dat oare încă o mare lovitură?”, Datasport, agenție italiană de știri
„Când între toți cei care au supervizat un jucător, de la omul cu DVD-urile la scouter și sefii scouterilor, există un consens, înseamnă că vorbim despre un jucător bun pentru noi”, Fabrizio Larini, director sportiv Udinese
Top 5 cei mai scumpi jucători cumpărați de Udinese all-time (de unde/sezon/suma de transfer)
1. Stefano Fiore Parma (1999/2000) 9.700.000€ 2. Fabio Quagliarella Sampdoria (2007/2008) 7.300.000€ 3. GABRIEL TORJE DINAMO (2011/2012) 7.000.000€ 4. Warley Sao Paolo (1999/2000) 7.000.000€ 5. Barreto Treviso (2005/2006) 5.000.000€
Top 5 cei mai scumpi jucători vânduți de Udinese all-time (unde/sezon/sumă)
1. Marcio Amoroso Parma (1999/2000) 28.000.000€ 2. Alexis Sanchez Barcelona (2011/2012) 26.000.000€ 3. Stefano Fiore Lazio (2001/2002) 25.000.000€ 4. Fabio Quagliarella Napoli (2009/2010) 18.000.000€ 5. Gökhan Inler Napoli (2011/2012) 17.500.000€
Sursa: http://www.transfermarkt.co.uk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER